Despre

Când a apărut ideea acestui proiect, Trans-Formare.ro în 2020, era după perioada de vârf a lockdown-ului din credința că educația este cea care ne crește și ne aduce reziliență în vremuri de schimbare sau restriște și un om bine cu el este un om rezilient. Din credința că adevărata formare e, de fapt, transformarea la bază, la nivel de identitate.

Ani mai târziu, după o experiență extinsă ca formator ș în vremuri de schimbare, mă reîntorc la acest proiect pentru că acea credință de bază a crescut, iar vremurile de schimbare se conturează din ce în ce mai aproape, pe nesimțite, cu AI. 

Acum, în 2026, pe când revitalizez site-ul, vin cu noi cursuri asincrone care vin din cele două valențe ale personalității mele creativă și tehnică, umană și orientată spre rezultat.  Aceasta pentru că sunt mai convinsă ca oricând că educația crește oameni și persopectiva umană, comunicarea umană și educația au nevoie să rămână, indiferent că e vorba despre un curs de dezvoltare personală, fie că e vorba despre un curs cu note tehniciste, de marketing sau AI. 

Ce este Trans-Formare.ro?

 

Trans- Formare  e un travaliu personal proiectat să devină o resursă pentru oameni prin cursuri online care să ajute românii să evolueze pe orice palier al vieții. Un spațiu online în care să reunească cursuri de dezvoltare personala si spirituala, în acceptarea că suntem diferiți. Un site de cursuri online în care fiecare dintre noi să se regăsească și să învețe orice simte că îi aduce bucurie sau împlinire. Ca fiecare dintre voi prin pasiuni și diferențe să învețe, să aplice, să creeze în propria manieră și mai apoi să dea mai departe. Să creștem împreună și separat,  fiecare pornind de la un lucru atât de mic precum un curs online. 

 

Aceasta pentru că prin învățare ne facem viața mai bogată. Lucrurile pe care  le știm și experiențele personale sunt adevăratele valori pe care le purtăm cu noi întreaga viață și pe care le putem da în continuare mai departe însutit. Iar învățarea în sine e generatoare de experiență. 

 

Este o perioadă în care avem nevoie să ne adaptăm. Și ne adaptăm prin cunoaștere. Iar învățarea adaptării, descoperirea lucrurilor din interiorul nostru sau, dimpotrivă, a unei noi vocații vine știind cine suntem și învățând ce putem face mai mult. 

 

 Un om care știe cine e își alege propria cale, iar pe Trans- Formare ne propunem să devenim platforma numărul 1 de educație informală, unde să să vă găsiți drumul spre voi, alții și pasiunile voastre, ca voi să fiți împliniți. 

 

 Cum? aducând instructori care să fie online, dar aproape de voi. Să aveți acces la cursuri care să vă ghideze, în fiecare zi, mai aproape de cea mai bună variantă a voastră. Ne dorim o platformă integralistă în limba română, dincolo de orice barieră de limbă. Să vă bucurați de cursuri ale celor mai reprezentativi traineri români care vă înțeleg spiritul și nevoile de evoluție. Ne propunem comuniune și diversitate.  

 

Viziune  

 

Viziunea noastră este ca Trans-Formare.ro să devină cel mai mare și cel mai iubit agregator de cursuri online de întoarcere la rădăcini, la lucrurile care contează, spre interior sau, exterior, spre tradiții și care va ajuta prin învățare ca românii cursanți să ducă o viață împlinită. 

 

Învățarea e un proces continuu, iar mai mult ca oricând educația este cea care ghidează oamenii mai aproape de ei înșiși și de semeni. Într-un mediu în care online-ul devine noua realitate,  învățarea online devine un instrument progresiv mai aproape de voi pe toate palierele. 

 

Misiunea Trans-Formare este de a aduce românilor schimbarea prin cursuri online care să îi conducă spre o viață împlinită. Pentru că omul este spirit,minte și trup, ne propunem să aducem pe display-urile românilor  pachete de cursurii care să răspundă nevoii de educație non-impusă și non-formală pe toate palierele. 

 

Valori:  Principalele valori ale site-ului de cursuri online Trans-Formare.ro sunt oamenii și învățarea. Acceptăm diferențele și îi respectăm pe cei diferiți de noi. Ne iubim semenii și pentru semenii vorbitori de limbă română creăm acest spațiu de învățare în propria limbă. 

De ce în limba română? 

 

Cred că un om care învață să fie bine cu el este mai adaptat, mai flexibil, mai greu de manipulat și mai împlinit pe toate planurile. Și dacă pe Internet  în limba română găsiți multe platforme de cursuri online în limba română pe această temă, în limba există doar câteva. Diferența acesteia ar fi că vine cu o perspectivă spirituală a schimbării. 

 

De ce am ales Trans-formare pentru acest proiect? Trei cuvinte rezonează în gând pentru acesta

 

Trans- de la transă și stare de conștiență modificată, regăsită chiar și în rugăciune. 

Trans – de la schimbare – pentru că alinierea cu tine înseamnă schimbare. 

Formare de la educație/ educare. 

Trans-formare pe scurt pentru mine înseamnă schimbarea prin educație personală și spirituală dincolo de sistem. 

Ce mi-am propus să facem?

Construim cursuri online asincrone: lecții video pe care le parcurgi când vrei, teste care te ajută să-ți verifici înțelegerea și o evaluare finală care confirmă ce ai învățat. Cumperi o dată și înveți în ritmul tău, de pe orice dispozitiv.

Cum arată un curs

Fiecare curs e împărțit în module. Fiecare modul are lecții video scurte, la obiect, iar la final un test grilă. Progresul se salvează automat în contul tău, iar cursul se încheie cu o evaluare finală.

Ne vedem online, 

Corina